Sindicatul Românilor din Italia face plângere la CNCD privind declarațiile lui Ioan Rus

Sindicatul Românilor din Italia face plângere la CNCD privind declarațiile lui Ioan Rus
Publicat: 15/06/2015, 15:47

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Românilor din Italia, acesta a depus la CNCD, în numele membrilor de sindicat și a comunității românilor aflați în scopul muncii în Italia, o plângere față de afirmațiile lui Ioan Rus, din 10 iunie, privindu-i pe românii care muncesc în străinătate și familiile lor.

„Românii care muncesc în Italia și în toată Europa au fost în mod clar discriminați de declarațiile făptuitorului, ca reprezentant de frunte al Guvernului României, același Guvern care i-a discriminat în mod vădit și la alegerile prezidențiale din 2014, în privința dreptului de vot. Indirect, este încă o mostră publică de apreciere negativă a Guvernului României față de românii care muncesc cinstit în afara granițelor țării și care duc în Europa prestigiul României”, se arată în comunicatul organizației.

Aceasta mai spune că „comunitatea românilor din Italia a fost grav zdruncinată moral” de afirmațiile fostului ministru, „afirmații degradante și discriminatorii, de natură să pună comunitatea într-o lumină nefastă, dat fiind și amploarea internațională pe care aceste afirmații au produs-o, inclusiv în media din Italia și din Europa”.

Președintele CNCD Csaba Asztalos a declarat, pentru MEDIAFAX, că plângerea a fost înregistrată, alături de alte trei pe același subiect. Cele patru plângeri vor fi conexate și analizate într-o ședință viitoare a Colegiului Director al CNCD. Ioan Rus va fi invitat, cu această ocazie, la audieri.

PSRO, formațiunea politică a lui Mircea Geoană, a anunțat, pe 11 iunie, că a transmis de asemenea CNCD o sesizare privind declarațiile lui Ioan Rus, susținând că prin acestea „au fost jigniți milioane de români”.

Fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus a declarat, pe 10 iunie, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate și despre cât câștigă aceștia muncind în construcții, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că „de banii ăștia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

„România are trei milioane de oameni, să zicem, din forța activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betoniști, fierari și așa mai departe. Lucrează în construcții, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.

Pe 11 iunie, Ioan Rus și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor.

Anterior, într-un comunicat, el și-a cerut scuze „dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susținând că intenția sa era să semnaleze o situație gravă.

„Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intențiile mele au fost de a semnala o situație gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am facut referire la destrămarea familiilor și la copiii lăsați în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinții lor au plecat să muncească în alte țări în speranța de a-și construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnității vreunei persoane prin acele declarații, ci doar să atrag atenția asupra prețului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susținea Rus în comunicatul transmis prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

El mai spunea că, totodată, a dorit să le transmită celor plecați departe de casă că, în viitorul apropiat, mulți dintre aceștia și-ar putea găsi un loc de muncă în țară, pentru că „România va avea nevoie de forță de muncă, de specialiști în domeniul construcțiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

Tot pe 11 iunie, PNL a cerut demisia lui Ioan Rus, spunând că acesta „este obligat să demisioneze”, în urma declarațiilor despre românii din străinătate, și că dacă acesta rămâne în Guvern „înseamnă că jignirile sale sunt asumate de întregul executiv și implicit de premierul Ponta”.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, la lansarea proiectului „Protecție și educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate”, că la nivel național sunt înregistrați 82.339 de copii afectați de plecarea părinților în străinătate.

„Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalți au ambii părinți în străinătate. Cifra pare în descreștere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul și probabil că și evoluția crizei economice influențează acest lucru”, a precizat secretarul de stat de la ANPDCA.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×